Pr. Ilarion V. Felea: Viața Sf. Ilie Iorest si Sava Brancovici, sfinți români


Sinaxar 24 Aprilie

Sfântul Ierarh Ilie Iorest

Sf. Ilie Iorest s-a născut în Ardeal, dintr-o familie de creștini dreptmăritori, buni credincioși. În Sfântul Botez a primit numele Sfântului Proroc Ilie. De copil e trimis în Moldova, la mănăstirea Putna, ctitoria voievodului Ștefan cel Mare, să învețe carte și să-și cultive însușirile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Aici s-a deprins tânărul Ilie cu meșteșugul scrierii frumoase, cu zugrăvitul icoanelor, cu cititul cărților, cu postul, cu rugăciunile și cu privegherile. Aici a intrat în viața călugărească, schimbându-și numele Ilie în cel de Iorest, căutând să-și dăruiască toate puterile slujirii lui Hristos Dumnezeu și încercând să-și potrivească viața cu cea a sfinților pe care-i zugrăvea pe icoane. Astfel călugărul Iorest a ajuns atât de îmbunătățit, încât evlaviosul voievod al Moldovei, Vasile Lupu, îl numea „om preacinstit și întru toate credincios”. Pentru virtuțile lui de călugăr înțelept și îndrăgit de viețile sfinților, Vasile l-a găsit potrivit și l-a ajutat să ajungă mitropolit al Ardealului, în cetatea Bălgradului, sau cum i s-a zis mai târziu – Alba-Iulia, unde a păstorit între anii 1640-1643.

În timpul acela Biserica din Ardeal era greu încercată. Tipografia din Bălgrad nu avea meșter care să-i facă literele și să-i gătească podoabele pentru Evanghelia cu învățătură, începută de mitropolitul Ghenadie. Unii începuseră să cugete că lucrarea aceasta va putea fi continuată numai de iscusitul ieromonah Iorest de la mănăstirea Putna. „Oamenii plănuiseră puțin, dar Dumnezeu rânduise mai mult”.

Biserica Ardealului nu avea trebuință numai de un tipograf, ci mai mult de un păstor. Mitropolitul Ghenadie murise la 3 septembrie 1640 și calvinii socotiseră că acum a sosit momentul să atragă pe români la legea lor, fără Sf. Taine și fără Sf. Liturghie.

Trecuse aproape un veac de când, începuseră calvinii, stăpânii de atunci ai Ardealului, să atragă pe români spre legea lor. Sprijiniți de voievozii Ardealului, mai marii bisericii calvine (superitendenții) au ispitit pe români cu cinstiri și cu averi pe unii, cu școli și cu cărți românești în care strecuraseră învățăturile lor, pe alții, iar pe cei neînduplecați și statornici în credință, prin luarea averii, prigoane și închisoare. Iar mitropolitului Iorest, ca să-l întărească în scaunul vlădicesc, i-au cerut să subscrie următoarelor condiții: să traducă și să tipărească în limba română rugăciunile de seară și dimineață ale calvinilor; să traducă, să tipărească și să cânte la slujbe cântările calvinilor; să învețe tineretul catehismul calvinesc. „Momeala era ispititoare: limba românească la slujbe, în biserică, în școală. Dar viclenia era adâncă. Dulce era pentru urechile românilor îndatorirea de a avea și ei școală în limba românească, dar amară era învățătura ce avea să li se dea în școala aceasta! Dulce era îndatorirea de a tipări cărți de credință pentru Școală și Biserică în limba românească, dar amare erau cuvintele ce aveau să umple foile acestor cărți!”[1].

Grele au fost aceste condiții pe sufletul unui mitropolit al românilor din Ardeal și mai ales pe sufletul lui Ilie Iorest care învățase tainele credinței ortodoxe într-o mănăstire a lui Ștefan cel Mare și într-o țară – Moldova voievodului Vasile Lupu, în care la 1642, prin soborul de la Iași, s-a întărit mărturisirea ortodoxă a mitropolitului Petru Movilă – carte de temelie pentru Biserica Răsăritului, până în ziua de astăzi. Cu mare amărăciune și strigare a inimii, Ilie Iorest le-a subscris cu mâna, dar cu inima, ca mitropolit ortodox român, nu le-a aprobat și nu le-a împlinit niciodată. … Continuare »


Părintele Justin Pârvu tămăduiește criza de epilepsie…


AJUTOR DE LA DOMNUL PRIN PĂRINTELE JUSTIN
Ce bogați suntem că ne-a dăruit Dumnezeu un Părinte Justin! Însăși viața Părintelui Justin a fost o minune! Viața Părintelui a fost luminoasă în afară, însă mai mult decât atât ea a avut Lumina înlăuntrul său! Și dincolo de Lumină nu mai e nimic altceva!
Ciprian e un bun creștin care a venit ani în șir la Părintele Justin pentru sfat și cuvânt duhovnicesc. El ne-a relatat următoarea minune petrecută cu sora lui: „În copilărie, sora mea, Raluca, făcea dese crize de epilepsie. Uneori câte șaisprezece crize pe zi. Raluca avea șapte ani și în data de 18.06.2009 a fost internată la Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Spitalul Clinic de Psihiatrie, București, la d-na prof. dr. Dobrescu Iuliana, șefa Clinicii de Psihiatria Copilului din cadrul spitalului. A urmat un tratament dur cu Depakin 500, timp de un an și jumătate. Ciprian a venit la Părintele Justin și i-a spus despre sora lui că urmează un tratament cu medicamente puternice care au efecte adverse, mai ales că era un copil. Părintele Justin atât a întrebat: „Și ce au spus, măi, specialiștii?”. Specialiștii îmi spuseseră ca fetița să nu întrerupă cumva tratamentul cel puțin cinci ani. Părintele a binecuvântat-o pe Raluca cu: „Ajutorul de la Domnul!” și atât. Apoi Părintele Justin a lucrat indirect prin doi părinți duhovnici care de cum au văzut-o pe Raluca au spus: „Nu mai dați copilului pastile că este sănătos!”. De atunci, Raluca nu a mai făcut nicio criză, e un copil frumos, e la liceu și așteaptă ca fratele ei s-o ducă în vacanța de vară la Essex, în Anglia, la Mănăstirea Părintelui Sofronie Saharov.
Oricine a trecut pragul chiliei Părintelui Justin recunoaște că niciun cuvânt al Părintelui nu era spus la întâmplare!
(a consemnat monahia Dometiana, preluat din Revista Atitudini, Nr. 54)


Stă în puterea ta să faci cunoscută povestea copiilor din Valea Screzii și să ne ajuți să schimbăm mentalități


Bună ziua,

Sunt Andrei Negoiță,

Valea Screzii și Valea Plopului sunt două locuri în care Părintele Nicolae Tănase a izbutit să strângă sute de copii, care nu aveau niciun rost pe lume. Sunt copii luați de pe stradă, din gări, din guri de metrou, salvați din condiții mizere și care acum au un cămin. Într-un loc în care nu există sprijinul statului, acei copii au văzut ce înseamnă să ai o viață cât de cât normală. S-au schimbat destine și povestea din Valea Screzii trebuie spusă, deoarece numai așa putem duce la alt nivel ceea ce a început Părintele Tănase acum 23 de ani. Ne dorim să schimbăm mentalități. Copiii abandonați din România au dreptul la șansă! Valea Screzii este doar vârful icebergului.

Din această dorință de a spune povestea Văii Screzii (toți acei copii, indiferent de unde vin, au transformat Valea în casa lor), am demarat procesul realizării filmului SCRUM. Prin acest lung metraj vom arăta că se poate, iar o parte din profitul filmului va ajunge la copiii din Vale, la copiii care au dreptul să ajungă în Deal!
Producția este gândită să ajungă la cinematografele din America, Canada și Europa și să fie un deschizător de drum pentru comunitatea din Valea Screzii dar și pentru alte proiecte de film despre realitatea românească necunoscută și ignorată, atât din trecut cât și din prezent.

Aruncă o privire peste acest teaser și vei afla o parte din ce înseamnă Valea Screzii și SCRUM:

Pentru a afla mai multe detalii te rugăm vizitează:

http://scrumfilmul.ro/strangere-de-fonduri/

http://andreinegoita.com/strangere-de-fonduri/

https://www.facebook.com/7cuvinte2015/

https://www.facebook.com/AnduNegoita/

Toate cele bune,
Andrei Negoiță-Zagorodnâi
Regizor


HRISTOS A ÎNVIAT! Ziua Învierii, cântată de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă



Părintele Justin Pârvu: cum să prăznuim Învierea Domnului


Parintele Justin ParvuNu poţi să simţi bucuria şi Învierea cu adevărat, dacă nu ai suferit mai înainte.

Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drep­ţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa, biruinţa pas cu pas.

Hristos a înviat! Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre!

(Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol. I)